Ogio-san...

                             OGIO-SAN

                                                    -IOAN TIMUŞ-

               Un răsărit de soare pe vapor e o splendoare. Toată lumea spune asta. Dar cum să te scoli cu noaptea-n cap, ca să-l admiri ? Ocazia fericită mi-o dă itinerarul vaporului, fiindcă ajungem în Japonia la şase dimineaţa. M-am instalat deci la crăpatul de ziuă cu geamantanul meu pe covertă.

               În albastrul neclar, apare în fund o lumină roz, pe urmă roşie. Un incendiu uriaş dincolo de mare îşi proiectează flăcările pe cer. Apoi mijeşte şi discul, impresionant prin culoarea lui aţâţătoare, dar şi prin dimensiunea neverosimil de mare.

               E într-adevăr fascinant, ca o privire de fachir. Nu-mi pot lua ochii o clipă şi mă obligă să-i urmăresc treptat toate fazele. E rece pe punte şi vântul se luptă să-mi fure cascheta dar în suflet simt încolţind un strop de viaţă, duios, cald, ca o primăvară.

               Acum discul trimite pe apă o dâră de lumină roşiatică. Întunericul amestecat cu albastru se topeşte din ce în ce. În fund se desluşeşte ţărmul japonez: munţi estompaţi, cu şerpi de zăpadă pe ei, în lumina albăstruie cu reflexe de roşu.

               Valurile gonesc mereu înapoi, iar munţii se tot apropie.

               După o oră suntem în port.

                                                       XXX

               Proprietarul meu cel nou e un komeya, adică un vânzător de orez. Stă toată ziua-n picioare în prăvălie cu o mare sită-n mână: alege orezul bob cu bob şi-l împarte pe categorii, după mărime şi frumuseţe, stabilind astfel calităţi.           

               Nevastă-sa e mai înaltă decât celelalte japoneze, e foarte vrednică dar mai ales energică. Ea conduce efectiv toată casa; şi-l conduce şi pe el, băiat bun şi docil. E casa-n care cântă găina. 

               Au un singur copil: o fetiţă de vreo 3-4 ani. Fiindcă e aşa de mică, am poreclit-o ''bunicuţa'': obaa-san. Iar ea, ca să-mi plătească cu aceeaşi monedă îmi spune: ogii-san, ''bunicuţu''.

               Japonezii nu sunt prea frumoşi. Dar copiii sunt o minune. Obaa-san e printre ei o bomboană pe care de cum o vezi, ai vrea să fie a ta sau, cel puţin, ai dori s-o cumperi, oricât ar costa.

               Ochii mari, negri, aprinşi, în migdală, dar o migdală mai mult rotundă, păstrând astfel poezia exoticului, fără nuanţa de gând ascuns care apare la bărbaţi mai târziu, când ochiul se lungeşte. Nasul micuţ şi obrăznicuţ pe figura bucălată, nu e încă în disproporţie cu ea, ca să fie cârn. Părul negru cu reflexe-n albastru, tăiat cu breton.

               Poartă un kimono de culori viii, artistic armonizate, cu mâneci lungi de tot, până-n pământ, care ar stânjeni-n mişcări dacă nu ar fi prinse şi imobilizate la spate de bretelele şorţului. Misterul păstrării acestui şorţ mereu curat, l-ar putea lămuri numai mamă-sa, care i-l schimbă de mai multe ori pe zi.

               Când am venit la ei prima oară, m-a privit cu ochi mari, tăcută, examinatoare, sfioasă. Apoi a pus mamă-sii o serie de-ntrebări care ameninţau să nu se mai termine. Ne-am împrietenit mai repede decât am fi crezut, iar prietenia s-a transformat curând într-un amor care constituia pentru fiecare în parte, secretul lui.

              ''Bunicuţa'' e toată ziua pe-afară la joacă, în mijocul străzii, ca toţi copii-n Japonia. Dar când mă-ntorc acasă, îmi iese regulat înainte, îmi urează bun sosit, după protocolul japonez, în timp ce eu mă descalţ la intrare, tot după protocol. Urc scara la etaj în odăiţa mea, iar Obaa-san vine după mine să-mi ţie de urât.

               Dimineaţa, ea are-nsărcinarea să-mi aducă ''Japan Times'' şi să mă deştepte devreme. E greu să-şi facă cineva o idee de câtă conştiinciozitate pune ''bunicuţa'', în executarea acestei funcţii. Înainte, mă trezeşte fără voie băiatul care aruncă la uşă gazeta strigând:

-Şimbun ! (Ziarul !) 

               Curând după asta o aud venind pe scări; operaţie lungă, anevoioasă şi tare complicată. Scara parcă ar fi de pod: prea puţin înclinată şi fără balustradă. Mă şi mir că o lasă singură. Obaa-san e prea mică pentru urcat trepte-n picioare. Ea are însă un sistem propriu: ridică genunchiul drept pe o treaptă şi se urcă aşa cum s-ar urca pe un scaun. De aici se caţără la fel pe a doua. Fiecare treaptă e cucerită în ăst mod cu destulă trudă. Pe la mijlocul scării se opreşte să răsufle şi să privească jos satisfăcută. Tot timpul nu dă drumul, Doamne fereşte, ziarului. Deschide uşa fără să bată dar după ce m-a anunţat de afară.

-Ogii san ! Okinasai ! (Bunicule ! Scoală !)

               Eu nu dau nici un semn de viaţă. Ea se apropie de pat, mă priveşte cum dorm şi-mi spune încetişor:

 -Bunicule, uite ziarul. Scoală.

               Eu, nimic.

               Obaa-san repetă apelul fără să ridice vocea. Neobţinând nici un rezultat cu acest procedeu, schimbă tactica. Aduce lângă pat un scăunel, se suie pe el şi de acolo în pat. Apoi, la urechea mea:

-Bunicule, scoală ! Uite ziarul.

               Eu abia mă mai ţin, dar nu mişc.

               Atunci, în disperare de cauză, bunicuţa apucă plapuma şi călare pe mine o zgâlţâie plângând:

-Ogii-san ! Okinasai yo !

               Acum trebuie să mă trezesc, plânsul fiind de când lumea, argumentul suprem al femeilor. Cum vede că am deschis ochii, îmi spune veselă, parc-ar vorbi pentru prima oară:

-Uite ziarul. Bună dimineaţa !

               Mari sforţări fac să n-o iau la pupături, barem pentru un ceas-două. Dar asemenea manifestări de dragoste nu există-n Japonia şi eu trebuie să nu ies din normal, ca să nu se creadă că sunt nebun.

               Misiunea fiind terminată, Obaa-san se mai învârte prin odaie vorbind încet cu ea însăşi, în timp ce eu răsfoiesc gazeta, apoi o ia binişor pe scară-ndărăt, cu mişcări inverse, dar tot aşa de încet cum a urcat. 

                                                        (IOAN TIMUŞ, ''OGIO-SAN'')


... postarea este propusă pentru Citate favorite găzduite de Zinnaida unde veţi găsi cele mai multe date... 
... provocarea are sloganul ''Click&Comment Monday''!
... distribuie pe reţele articolele care îţi plac mult !
... deci dacă este luni, provocarea este: ''OGIO SAN'', IOAN TIMUŞ
                       (https://ro.wikipedia.org/wiki/Ion_Timu%C8%99 )